“SĂ SCOATEM BÂTELE! Îndemn explicit la violență simbolică!”

Jurnalul Roz:

“S-a discutat mult, zilele astea, pornind de la emisiunea băieților de la Top Gear, despre imaginea proastă pe care-o are România în afară. Dați-mi voie să mă doară puțin în cot, astăzi, de cum ne văd cei din afară și să discut despre imaginea pe care-o are România înăuntru, la ea acasă. Despre ce vede România însăși când se zgâiește ca proasta în oglindă. Nu văd de ce ne-ar preocupa ce gândesc străinii, atâta timp cât o mare parte dintre români mai au un pic și-și pun ștreangul de gât, de disperare și de nervi.

România e țara în care ți se prăjește bebelușul de viu, la maternitate. Pentru că (am aflat între timp detalii despre cazul de la Spitalul Sf. Ioan) e în grija unei asistente care are de alergat singură (singură!) între 30 de nou-născuți și pentru că a fost băgat, la pachet cu alt bebeluș, într-un incubator stricat (stricat!), ai cărui pereți s-au încins și l-au făcut friptură. România e țara în care e posibil să ți se strige, atunci când naști, “Impinge, fă, când l-ai făcut nu strigai așa, ți-a plăcut, acuma de ce țipi?”. România e țara în care sistemul sanitar aproape că ar trebui umplut de popi, care să te vindece prin rugăciuni. Fiindcă doctorii, cu dotările pe care le au la dispoziție, cu haosul în care funcționează, cu cultura lui “Merge și-așa, îl legăm c-o sârmă, poate se repară” în sânge și cu cinismul dobândit în zecile de ani în care și-au compensat salariile mizerabile prin șpăgi, nu au mari șanse de succes. Și nici chef prea mult să-și mai facă treaba.

România e țara care se pregătește să scoată din școli semianalfabeți, din cauză că sistemul de învățământ e praf-praf și pulbere-pulbere.

România e țara în care sistemul juridic e corupt, e țara fără drumuri, e țara țepelor, a șpăgii, a mârlăniei și a incompetenței.

România e țara în care aparatul de stat e plin de grupuri de câte 20 de oameni care se țin toți de aceeași hârtie și-o plimbă prin instituție. Țara în care nici măcar pe timp de criză nu s-a limitat, de la 20 la 1, numărul de funcționari pe cap de hârțoagă, fiindcă, na… cum să dai afară bugetari în prag de alegeri?

România e țara în care, timp de 20 de ani, politicienii și-au bătut joc și ne-au sfidat cu tupeu, nesimțire și indolență. E țara în care politicienii prăjesc bebeluși, iar vina cade în capul unei asistente. Țara în care politicienii scot agramați din școli, iar vina cade în capul profesorilor, că sunt slab pregătiți, de parcă i-ar fi pregătit mama, nu același sistem de învățământ distrus și putred din temelii, în care ei lucrează azi.

Dar stați așa, că n-am terminat. Să ne uităm puțin și la România privată. Adică la țara în care, la 20 de ani de la revoluție, pe cei care vând servicii îi doare fix în fund de client. La țara în care taximetriștii te înjură, iar casierele de la supermarket îți vorbesc în scârbă și nu-ți răspund la “Bună ziua”, la țara în care încă mai există chelneri de o impertinență vecină cu nebunia, în care îți cade internetul de 3 ori pe săptămână și durează 2 zile până se repară, în care bodyguarzii din magazine te supraveghează ostentativ, cu priviri suspicioase, ca și cum le-ar fi evident că ai intrat acolo ca să furi, în care dai o căruță de bani pentru o consultație medicală privată, ca să fii uitat cu orele în sala de așteptare, și în care, până nu dai șpagă la service, “nu putem să vă programăm decât peste două luni”. Și am dat doar câteva exemple.

Deci așa arată, privită dinăuntru, România cea atât de preocupată de cum e văzută din afară. România căreia îi cade coada de râie, dar parcă și-ar ține-o tot sus, ca să facă impresie bună străinilor.

Bun, acuma să ajungem și la subiect, că n-am scris aceste rânduri doar ca să mă lamentez în gol.

Ce facem noi, oamenii obișnuiți, ca să schimbăm ceva? Ce ar trebui să facem, în loc să ne lamentăm? Păi, propun să punem mâna pe bâte și să sărim pe ei. Pe niște bâte simbolice, evident, deși – da, știu! – există politicienii cărora tare ne-ar fi poftă să le rupem la propriu boticurile alea mincinoase, nesimțite și cinice.

Să punem mâna pe bâtele noastre simbolice și, în primul rând, să votăm. De-acum încolo, pe viață. Să lăsăm lehamitea la o parte, să-l lăsăm la o parte pe “nu mă mai interesează”, să-l lăsăm la o parte pe “nu am cu cine” și să votăm. Am căzut și eu în capcana blazării și a scârbei, am spus și eu “Nu am cu cine vota și nu mă mai interesează, mi-e silă” și acum cred că am greșit. De-acum încolo, voi vota. Nu contează că n-o să am niciodată o opțiune reală, o să votez și o să mă intereseze. O să aleg răul cel mai mic, dacă nu am altă variantă, dar o să-l aleg.

Poate ar trebui luată în calcul și reluarea obiceiului manifestărilor stradale. Poate ar trebui să ieșim în stradă și să zbierăm, ca în anii ‘90. Poate ar trebui să aruncăm cu ouă în ei, cu zacuscă, cu varză murată, cu gunoaie. Poate ar trebui să îi facem să le fie frică de noi. Frică să nu le murdărim costumele alea scumpe, să nu le împroșcăm cu zacuscă burtoaiele alea îmbuibate și meclele alea nesimțite, frică de furia noastră explicită. Să aibă coșmaruri cu zacuscă, de fiecare dată când vor vrea să bage mâna pân-la cot, să le înghețe șira spinării de fiecare dată când se vor descheia la prohab ca să facă pipi pe noi. Să aibă coșmaruri zecile de mii de tineri care ar putea să iasă în stradă și cu zecile de mii de tineri care ar putea să iasă și să refuze să mai plece de acolo. Să aibă coșmaruri cu Piața Universității. Da, cred din ce în ce mai tare că ar trebui reînviată Piața Universității. Au uitat-o. Cred că ar trebui să le-o reamintim. Să le reamintim că existăm, și că suntem foarte furioși, și că, gata, s-a terminat, ne-au ajuns 20 de ani de bătaie de joc.

Dar ce să facem oare cu România privată? Ce facem cu nesimțiții care ne iau banii ca să ne vândă servicii și, în loc de servicii, ne vând incompetență și tupeu? Păi, același lucru. Îi facem să le fie frică de noi. Îi amendăm la fiecare dovadă de incompetență și de lipsă de profesionalism. Le dăm peste bot. Punem bâtele simbolice și pe ei. Asaltăm OPC-ul cu reclamații, schimbăm furnizorul de internet cu altul mai bun, le arătăm, de fiecare dată când își bat joc de noi că “Nu, nu mai merge și-așa…”. Îi facem să ne viseze noaptea cum migrăm în masă la alte companii, îi facem să învețe dracului o dată pentru totdeauna că sintagma aia cu “clientul nostru, stăpânul nostru” nu e o glumă proastă, ci e pe bune. Din fericire, OPC-ul funcționează, e verificat, deci hai să-l călărim cu reclamații. Își va face treaba, vă garantez. Promiteți-vă că, data viitoare când o să vă mai enervați pe un furnizor de servicii, n-o să vă mai fie lene sau lehamite să acționați. Că o să vă sacrificați timpul și nervii bifând toate procedurile necesare unei reclamații.

Acțiune! E nevoie de acțiune! Într-o țară primitivă ca asta, nu merge decât cu acțiune. Nu merge cu proteste elegante pe Facebook sau cu lamentări pe bloguri și în presă. Acțiune și frică! Noi să scoatem bâtele simbolice și să acționăm, ei să facă în pantaloni de frica acțiunilor noastre! La bâte, oameni buni, altfel vor fi și copiii noștri, peste 20 de ani, cu nasul în același rahat!”

~ by durox on November 18, 2009.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: